Sari la conținut

duce

De la Wikționar, dicționarul liber
Ducele Louis-Alexandre de Bourbon

Etimologie

Din franceză duc < latină dux, -cis.

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
duce
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ duce duci
Articulat ducele ducii
Genitiv-Dativ ducelui ducilor
Vocativ ' '
  1. titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu.
    Duce de Burgundia.
  2. titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu.
  3. mare senior feudal.
  4. conducător militar la triburile germanice.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri

Etimologie

Din latină dūcĕre.

Verb


Conjugarea verbului
(se) duce
Infinitiv a (se) duce
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) duc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) ducă
Participiu dus
Conjugare III

I.

  1. (v.tranz.) a transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și al pune în altul.
    Duce copilul la școală.
    Duce vitele la păscut.
  2. a lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce.
    O duce de mână.
  3. (v.intranz.) (despre un drum) a conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în...
    Acesta e drumul care duce spre ...
  4. (v.intranz.) (fig.) a avea drept rezultat.
  5. a deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; p. ext. a apropia de cineva sau ceva.
    Duce lingura la gură.
  6. a transmite vești, vorbe, răspunsuri, salutări etc.
    A duce o corespondență vie cu ...
  7. a-și petrece viața, zilele etc. într-un anumit fel; a trăi.
    O duce rău.
    Știu că o duce bine!
  8. a îndura, a suporta, a răbda, a suferi.
  9. a purta războaie, lupte, tratative etc.
  10. a depune, a presta o muncă.
  11. a trage, a trasa linii.
    Duce o perpendiculară.

II.

  1. (v.refl.) a merge, a se deplasa, a se mișca, a pleca undeva sau către cineva.
    S-a dus la fața locului.
    Unde te duci?
  2. a colinda, a cutreiera (fără țintă).
    Se duce prin muzee.
  3. a pluti pe apă sau a zbura în aer.
  4. (despre vești, zvonuri etc.) a se răspândi, a se împrăștia.
  5. (fig.) a trece; a dispărea.
  6. a muri; a se sfârși.

III.

  1. (v.intranz.) a rezista la...

Sinonime

I.

II.

III.

Antonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate

Expresii

  • A duce (pe cineva) la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare
  • A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înșela (pe cineva) făcându-i promisiuni mincinoase
  • (fam.) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau de nas, cu cobza, cu preșul) = a înșela, a amăgi (cu promisiuni mincinoase)
  • A se lăsa dus (de gânduri, de visare etc.) = a se lăsa cuprins, copleșit de gânduri
  • A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul la ceva) = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (să facă ceva); a face ceva
  • A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o ține în...
  • A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte
  • A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat să nu (i) se întâmple ceva rău; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva)
  • A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru
  • A (o) duce la capăt (sau la îndeplinire, la bun sfârșit) = a îndeplini (în bune condiții) ceva
  • A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) = a merge undeva repede, fără ocol
  • (pop.) A se duce după cineva = a se mărita
  • A se tot duce = a merge fără încetare
  • A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde vrea, unde poate, oriunde
  • A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea
  • Du-te-ncolo! = exclamație prin care se exprimă neîncrederea față de ceea ce spune cineva
  • (în imprecațiii) Du-te (sau ducă-se) dracului!
  • (substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă (și intensă) încoace și încolo
  • (pop.) Ducă-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie


Traduceri

Referințe