Sari la conținut

Josef Zirenner

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Josef Zirenner

Scriitorul Josef Zirenner
Date personale
Născut6 ianuarie 1915
Carani, Austro-Ungaria
Decedat11 iulie 2007, (92 de ani)
Pforzheim, Germania
PărințiLorenz Zirenner
Anna Holz
Cetățenie România
Germania Germania
Ocupațiescriitor de limba germană
Activitate
StudiiStudii de germanistică, estetică și limba greacă la Universitatea din Cluj

Josef Zirenner (n. 6 ianuarie 1915, Carani, județul Timiș, d. 11 iulie 2007, Pforzheim, Germania)[1] a fost un germanist și scriitor de limba germană, originar din România, profesor universitar.

Este fiul profesorului Lorenz Zirenner și al soției acestuia, Anna, născută Holz.

După ce a absolvit Liceul de băieți „Banatia” din Timișoara (1926-1934), a studiat câteva semestre de medicină veterinară, după care a studiat teologia la Leipzig și Frankfurt am Main.

În perioada 1937-1941 a studiat germanistica, estetica și limba greacă la Universitatea din Cluj.

Din 1941 până în 1944 a funcționat ca profesor de limbă germană la Școala Adam Müller-Guttenbrunn din Arad.
În anii 1945-1948 a fost deportat pentru muncă forțată în Uniunea Sovietică.

Întors din lagăr, a fost angajat în perioada 1948-1955 ca director de școală în localitatea Sânandrei, din județul Timiș, în anii 1955-1956 a lucrat în Inspectoratul școlar al județului Timiș, iar în perioada 1956-1959 ca profesor de limba germană la Gimnaziul Pedagogic German din Timișoara.

După ce a luat examenul de admitere, în septembrie 1959, a devenit asistent științific la catedra de germanistică din Timișoara. După ce titularul cursului de istorie a literaturii germane de la Universitatea din Timișoara, dr. Hans Weresch, a fost arestat în 1960, cursul a fost preluat de Eva Marschang și Josef Zirenner. Josef Zirenner a predat până în 1969 cursul de literatură germană în secolele al XIX-lea și al XX-lea.

În decembrie 1969 s-a transferat la secția de limbă germană de la Institutul de perfecționare a cadrelor didactice, unde timp de peste un deceniu a coordonat activitățile vizând profesorii de limba germană, contribuind la organizarea cursurilor de vară pentru cadrele didactice care predau limba germană ca limbă străină sau ca limbă maternă. De aici a ieșit la pensie în anul 1975, după ce profesase ca profesor de limbă germană în grupa de limbă germană ca limbă maternă, împreună cu profesori oaspeți din RFG și RDG.

A publicat cursuri universitare de domeniul literaturii germane și metodica predării.

După pensionare, s-a mutat în Germania împreună cu familia sa. Acolo s-a stabilit întâi la Homburg, apoi la Pforzheim.

Josef Zirenner a decedat in 2007 în Pforzheim.

  • Lesebuch und Sprachlehre für die III. Klasse, București, 1961
  • Die deutsche Literatur von 1848 bis 1918, Tipografia Universității din Timișoara, 1973
  • Fragen der Methodik des Deutschunterrichts, Timișoara, 1976
  • Die deutsche Literatur im Zeitalter der Romantik, (împreună cu Karl Streit), Tipografia Universității din Timișoara.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]