Sari la conținut

tabiet

De la Wikționar, dicționarul liber

Etimologie

Din turcă tabīat.

Pronunție

  • AFI: /ta.bi'et/


Substantiv


Declinarea substantivului
tabiet
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ tabiet tabieturi
Articulat tabietul tabieturile
Genitiv-Dativ tabietului tabieturilor
Vocativ tabietule tabieturilor
  1. deprindere, gust pe care cineva și-l satisface cu regularitate, cu meticulozitate; obișnuință; (p.ext.) manie.
  2. viață confortabilă, comoditate.

Locuțiuni

Expresii

  • A-și face tabietul = a-și satisface un gust care a devenit obicei zilnic
  • A strica (cuiva) tabietul = a strica cuiva cheful, dispoziția, pofta


Traduceri

Anagrame

Referințe