Titlu (aliaj)

(Redirecționat de la Titlu (numismatică))
Acest articol se referă la Titlu (aliaj). Pentru alte sensuri, vedeți Titlu (dezambiguizare).

Titlul unui aliaj este o mărime adimensională corespunzând cu compoziția sa într-un metal dat. Mai precis, este vorba de raportul dintre masa unui metal fin și masa totală a aliajului pe care îl compune. „Este cantitatea de metal nobil dintr-un aliaj, exprimată în părți la mie.”[1]

Definiție

modificare

Titlul se exprimă în miimi de metal fin în raport cu masa totală a aliajului. Echivalența dintre carate și miimi este 1 carat = 41,67 miimi (sau 1/24).

  • Titlul monedelor de 20 de franci francezi, cunoscute sub numele de „Napoleoni” sau „cocoșei” era de 900 de miimi de aur fin și 100 de miimi de cupru. Aceeași situație o întâlnim și în cazul monedelor de 20 de lei aur[2], emise de România, ca urmare a aplicării legislației Uniunii Monetare Latine.[3]
  • Titlul monedei – medalia „Ardealul Nostru”, emisă la 15 ianuarie 1945, este de 900 de miimi de aur fin și 100 de miimi de cupru.[4]
  • Titlul monedei comemorative „200 de ani de la nașterea lui George Barițiu”, emisă de Banca Națională a României, la 10 septembrie 2012, are titlul de 900 de miimi de aur fin.[5]
  • Titlul monedei comemorative „90 de ani de la nașterea lui Marin Preda”, emisă de Banca Națională a României, la 10 august 2012, este de 999 de miimi de argint fin.[6]
  • Moneda „American Buffalo” are masa de o uncie (31,1035 grame), iar titlul său este de 999,9‰ aur fin.
  • 999,999 de miimi (cel mai pur aur produs vreodată a fost rafinat de Perth Mint („Monetăria din Perth”), din Australia, în 1958).[7][8]

În România

modificare

Titlurile legale în România sunt următoarele:[9]

  • pentru aur: 375‰ (9 K); 417‰ (10 K); 500‰ (12 K); 585‰ (14 K); 625‰ (15 K), 750‰ (18 K); 833‰ (20 K); 900‰; 916‰ (22 K), 958‰ (23 K) și aurul fin – 999‰ (24 K);
  • pentru argint: 750‰; 800‰; 875‰; 916‰; 925‰ și argintul fin – 999‰;
  • pentru platină: 950‰;
  • pentru paladiu: 950‰.

Verificarea fineței

modificare

Deși există multe metode de detectare a metalelor prețioase false, în mod realist există doar două opțiuni disponibile pentru a verifica finețea marcată a metalului ca fiind rezonabil de precisă: testarea metalului (care necesită distrugerea acestuia) sau utilizarea fluorescenței cu raze X (XRF). XRF-ul va măsura doar porțiunea cea mai exterioară a piesei de metal și astfel poate fi indus în eroare de placarea groasă.

În Statele Unite, puritatea reală a articolelor din aur trebuie să fie cu cel mult 0,003 mai mică decât puritatea marcată (de exemplu, 0,996 fină pentru aur marcat cu 0,999 fin), iar puritatea reală a articolelor din argint nu trebuie să fie mai mare de 0,004 (mai puțin decât puritatea marcată).[10]

Greutate fină

modificare

O bucată de metal aliat care conține un metal prețios poate avea, de asemenea, greutatea componentei sale prețioase denumită greutatea fină. De exemplu, 1 oz t de aur de 18 karate (care este 75% aur) se poate spune că are o greutate fină de 0,75 oz t (uncia troy).

Vezi și

modificare
  1. ^ Florin Marcu, Constant Maneca, Dicționar de neologisme (1978).
  2. ^ Romanian Coins: 20 lei 1906
  3. ^ România a aderat la Uniunea Monetară Latină în 1889.
  4. ^ Romanian Coins: Medalia jubiliară Ardealul Nostru
  5. ^ „Banca Națională a României: 200 de ani de la nașterea lui George Barițiu. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ „Banca Națională a României: 90 de ani de la nașterea lui Marin Preda. Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ „The Perth Mint :: History”. Gold Corporation. Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ Thomas, Athol. 90 Golden Years, The story of the Perth Mint. Gold Corporation. p. 58. 
  9. ^ Ghidul cumpărătorului de bunuri din metale prețioase și/sau pietre prețioase
  10. ^ „15 U.S. Code Chapter 8 - FALSELY STAMPED GOLD OR SILVER OR GOODS MANUFACTURED THEREFROM”. Arhivat din original la . 

Bibliografie

modificare
  • Jean Belaubre, Dictionnaire de Numismatique médiévale occidentale, Paris, Léopard d'Or, 1996, ISBN 2-86377-121-3.
  • Florin Marcu, Constant Maneca (1978), Dicționar de neologisme, Ediția a III-a, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București.
  • Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu (2007), Noul dicționar universal al limbii române, Ediția a II-a, Editura Litera Internațional, București-Chișinău. ISBN 978-973-675-307-7