Abilitate

capacitate dobândită de a realiza o sarcină
Pentru alte sensuri, vedeți Abilitate (dezambiguizare).

Prin abilitate (deprindere, îndemânare, pricepere și alte sinonime) se înțelege un ansamblu de elemente informaționale rezultate în urma unui proces de învățare la nivelul fiziologiei sistemului nervos și muscular al unui animal sau om, al cărui scop final este efectuarea unei acțiuni în urma căruia se așteaptă realizarea unui anumit rezultat dorit. Pe scurt, abilitatea sau capabilitatea cuiva reprezintă totalul potențialităților sale de orice natură.

Piramida/Ierarhia diferitelor abilități seamănă mult cu
Piramia ierarhiilor necesităților umane a sociologului Maslow

Astfel, folosit la plural, noțiunea desemnează un ansamblu de elemente de orice natură, cu care persoana pe care le are poate opera în societate. Astfel, abilitățile pot fi generale dar și extrem de specifice. Spre exemplificare, privind activitățile numite muncă, se pot distinge calități foarte generale, așa cum sunt managementul timpului, munca în echipă, motivarea individuală și conducere.

Abilități/Deprinderi de muncă

modificare

Deprinderi de viață

modificare

Abilități sociale

modificare

Șlefuirea abilităților

modificare

Vezi și

modificare

Bibliografie

modificare
  • Victor Oprescu, Aptitudini și atitudini, Editura Științifică, 1991

Legături externe

modificare
 
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Abilitate.