Bătălia de la Kiev (1943)

A Doua Bătălie de la Kiev (1943) s-a desfăşurat în perioada imediat de dinaintea ofensivei eşuate de la Kursk din al Doilea Război Mondial. Sovieticii au lansat prima lor ofensivă de vară a războiului împingând Grupul de Armate Sud (Erich von Manstein) spre malurile râului Nipru. Erich von Manstein considera că, folosindu-se de poziţiile întărite stabilite pe malurile vestice ale râului va putea să-şi odihnească şi reaprovizioneze trupele, dar STAVKA a ordonat Frontului I Ucrainean şi Frontului al II-lea Ucrainean să forţeze traversarea Niprului mai înainte ca germanii să apuce să se întărească. Frontul I Ucrainean (Nicolai Vatutin) a reuşit să cucerească capete de pod la sud şi nord de Kiev. Sovieticii din sectorul Kievului aveau să se confrunte cu germanii Armatei a 4-a Panzer (Hermann Hoth).

Preludiu

În octombrie 1943, mai multe dintre armatele lui Vatutin luptau din greu să străbată terenul foarte accidentat din zona a ceea ce avea să devină capul de pod sudic. Grupul al 27-lea Panzer (Walther Nehring) au făcut faţă iniţial cu succes atacului sovietic, în principal datorită excelentei poziţii defensive pe care şi-o pregătiseră cu grijă. Ca urmare, Vatutin a decis să-şi concentreze eforturile în zona care avea să devină capul de pod nordic, la Liuteş.

Puternica Armată a 3-a de Gardă, comandată de Pavel Rîbalko, a înaintat spre nord prin capul de pod de la Liuteş, sub acoperirea întunericului şi s-a pregătit de atac. În timpul nopţii, unităţi importante de artilerie au fost transferate spre capul de pod nordic, mişcare care nu a fost sesizată de germani.

Prima etapă (noiembrie)

În dimineaţa zilei de 3 noiembrie 1943, Armata a 4-a Panzer a fost supusă unui bombardament masiv sovietic. Forţele germane care apărau capul de pod au fost spulbereate, iar Kievul a fost eliberat rapid. Frontului I Ucrainean trebuia să atace spre vest pentru a elibera oraşele Jitomir, Korosten, Berdicev şi Fastov. Acest atac avea ca scop tăierea legăturii pe cale ferată a Grupului de Armate Sud cu spatele frontului, lipsindu-l astfel de posibilitatea aprovizionării, şi ar fi fost primul pas spre încercuirea Grupului de Armate.

Planul era foarte ambiţios, iar punerea lui în practică a fost un succes parţial. Manstein a cerut lui Hitler să redirecţoneze Corpurile Panzer al 40-lea şi al 48-lea, cu care spera să recucerească oraşul Kiev. Doar Corpul al 48-lea a fost trimis în zonă, iar Hoth a fost eliberat de la comandă, fiind înlocuit cu Erhard Rauss. Noul comandant a primit ordinul să stăvilească atacul sovietic şi să stabilizeze flancul nordic al Grupului de Armate Centru şi să apere comunicaţiile cu Grupul de Armate Nord.

Ordinul dat Corpurilor de tancuri germane, întărite cu noii veniţi, a fost unul îndrăzneţ. Armata a 4-a Panzer a fost întărită cu artilerie şi rachete. În ciuda pierderilor grele suferite în fazele iniţiale ale atacului sovietic, diviziile germane au fost reîntărite şi completate la efectivele normale. Pe 7 noiembrie, pe font a sosit nou formata Divizie a 25-a Panzer. Atacul lor a fost oprit de Corpul de tancuri al 7-lea de Gardă sovietic. Tancurile conduse de Rîbalko au ajuns între timp la 60 km de Berdicev. Jitomirul a fost eliberat de Armata a 38-a sovietică. Armata a 60-a sovietică a ajuns la porţile Korostenului. Armata a 40-a sovietică s-a mutat la sud de Kiev.

Situaţia Armatei a 4-a Panzer s-a schimbat în bine odată cu sosirea trupelor de elită Divizia I-a Leibstandarte SS Adolf Hitler, Divizia 1-a Panzer şi a 7-a Panzer. Aceste forţe au atacat spre nord spre Brusilov şi spre vest, pentru recucerirea Jitomirului. Rîbalko a contraatacat pentru a stopa înaintarea germană, rezultând o mare luptă de tancuri, care nu a atins însă amploarea celei de la Kursk. Luptele au continuat în toată ultima decadă a lunii noiembrie, până când noroaiele toamnei a stopat toate operaţiunile mecanizate.

Ambele tabere au suferit pierderi uriaşe. Pierderile au fost aproximativ egale. Armata a 4-a Panzer a cucerit ceva spaţiu de manevră după recapturarea Jitomirului şi Korostenului. Deşi atacul sovietic a fost oprit temporar, Vatutin s-a făcut remarcat în faţa superiorilor săi. STAVKA a început deplasarea unor rezerve importante către Frontul I Ucrainean.

Etapa a doua (decembrie)

Până pe 5 decembrie, noroiul a îngheţat datorită frigului iernii ruseşti. Corpul al 48-lea Panzer a declanşat un atac de măturare al forţelor sovietice la nord de Jitomir. Luându-i pe sovietici prin surprindere, germanii au deschis o spărtură în liniile Armatei a 60-a sovietică şi au atacat mai departe spre est. Armata a 60-a a trebuit să se retracă de la Korosten, pentru a nu fi încercuită.

Vatutin părea că este într-o situaţie fără ieşire şi a cerut STAVKA noi întăriri. Acestea au sosit rapid – Armata I de tancuri şi Armata a 18-a. Aceste unităţi noi şi unele corpuri deplasate din alte sectoare au fost trimise în grabă spre vest, pentru a stăvili înaintarea germană. Sovieticii au reuşit să oprească ofensiva germană şi, mai departe, să recucerească Brusilovul. La sfârşitul tuturor acestor lupte, ambele tabere erau epuizate, iar până la sfârşitul lunii decembrie, luptele din sectorul Kievului au încetat.

Urmări

Deşi sovieticii au eşuat în încercarea lor de a întrerupe aprovizionarea pe calea ferată a Grupului de Armate Centru şi nici nu au reuşit să încercuiască Grupul de Armate Sud, ei au reuşit eliberearea Kievului, au forţat cu succes fluviul Nipru şi au provocat pierderi grele Armatei a 4-a Panzer. Pe de altă parte, germanii au reuşit să distrugă mai multe unităţi mari sovietice şi au reuşit să păstreze deschisă traficului calea ferată vitală pentru aprovizionarea frontului. În timp ce germanii îşi trecuseră unităţile în refacere şi reutilare, sovieticii au lansat ofensiva de iarnă în ajunul Crăciunului.

Resurse internet

• Harta bătăliei de la Kiev