Partidul Național Liberal (România)

Pentru alte sensuri, vedeți Partidul Național Liberal.

Partidul Național Liberal
Abreviere	PNL
Oameni cheie
Președinte	Klaus Iohannis
Secretar general	Robert Sighiartău
Purtător de cuvânt	Ionel Dancă
Fondator(i)	Ion C. Brătianu
Date
Înființat	24 mai 1875 (Partidul Național Liberal); Reînființat: 15 ianuarie 1990
Sediu	Aleea Modrogan nr. 1, Sector 1, București
Organizație de tineret	Tineretul Național Liberal, Clubul Studențesc Liberal, Clubul Elevilor Liberali
Număr de membri (2014)	426.556
Informații
Ideologie oficială	Liberalism economic (de jure) Pro-europenism Conservatorism social
Poziție politică	Centru-dreapta (de jure)
Slogan politic	Prin noi înșine!
Afiliere internațională	Internaționala Centrist-Democrată
Afiliere europeană	Partidul Popular European
Grup europarlamentar	Grupul Partidului Popular European
Culori oficiale	Galben și albastru
Senat	41 / 136
Camera Deputaților	93 / 329
Parlamentul European	10 / 33
Consilieri Județeni	474 / 1340
Primari	1232 / 3176
Consilieri Locali*	14182 / 39900
Prezență online
www.pnl.ro

Partidul Național Liberal (PNL) este unul din principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară. A fost înființat sub acest nume la 24 mai 1875. Din cele 87 de guverne ale României, 30 au fost conduse de premieri liberali. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.

Istoric

Origini

Vezi și: Liberalismul românesc și Istoria liberalismului în România.

Martie 1871, prima tendință de unificare a partidului

Primii ani ai noului principe Carol I se dovedesc ani de instabilitate politică, în care facțiuni liberale și conservatoare își dispută puterea făcând alianțe și compromisuri de multe ori bizare. În 1867 are loc „Înțelegerea de la Concordia” între facțiunile liberale, cu excepția celei conduse de Ion Ghica. Se alcătuiește pentru prima dată și un program de guvernare numit „Fracțiunea”, un program cu vederi progresiste. Următoarele trei guverne vor fi impuse de acest embrion de partid liberal, care va intra în conflict cu Marile Puteri din cauza politicii sale antisemite. Coagularea liberală determină apariția unei noi facțiuni conservatoare numită „Juna dreaptă” condusă de N. Blaremberg, Aristide Pascal și Petre P. Carp.

Un moment important al istoriei Partidului Național Liberal îl constituie luna martie a anului 1871, când prin instalarea la putere a noului guvern conservator, liberalii se vedeau aruncați în opoziție. Conștienți de necesitatea combaterii în comun a adversarilor politici, abandonând interesele de grup și rivalitățile dintre personalități, ei au arătat o mai mare dorință de colaborare cu ocazia alegerilor organizate la începutul lui mai de Lascăr Catargiu. Numai că, ingerințele administrative, dar și nemulțumirea unor electori față de radicali și fracționiști îndeosebi, care prin atitudinea lor puseseră în pericol precarul edificiu politic instituit în 1866, asigurau un succes consistent coaliției grupărilor conservatoare, marcându-se astfel un moment important în viața politică românească, prin depășirea instabilității guvernamentale și inaugurarea unei perioade de ordine constituțională și construcție legislativă.

Pierzând puterea în asemenea împrejurări, cu o poziție șubredă în corpurile legiuitoare, liberalii radicali, în special, își intensifică eforturile în vederea realizării unor acțiuni concertate la scară națională. Deoarece posibilitatea lor de activitate politică se diminuase, nefăcându-se simțită în corpurile legiuitoare unde posedau un număr restrâns de deputați și senatori, liberalii își pun toate nădejdile în presă. Din aceasta intenționau să facă mijlocul principal al activității lor opoziționiste, s-o transforme într-un instrument de modelare a opiniei publice și, totodată, într-o puternică forță de combatere a guvernului conservator. Drept consecință, la 8 noiembrie 1871, era organizat la Iași un congres al presei liberale unde reprezentanți ai unor periodice își propuneau un program comun de acțiune. În temeiul unui asemenea acord între fruntașii presei libere din țară, era organizată o susținută campanie politică prin care se denunțau tranzacțiile economico-financiare oneroase încheiate cu firme străine, injoncțiunile politicii germane, dar și rolul lui Carol I în tutelarea unei asemenea politici.

24 mai 1875, nașterea Partidului Național Liberal

Un moment decisiv în cadrul acțiunii liberale l-a constituit campania pentru alegerile parlamentare din aprilie 1875. Hotărâți să acționeze pe aceeași platformă împotriva guvernului conservator, încă de la 4 ianuarie liberalii alcătuiau un comitet central electoral, care își propunea coordonarea activității politice la scara întregii Românii. În aceeași conjunctură, la 23 ianuarie începe editarea unui periodic semnificativ intitulat „Alegătorul liber”, iar două zile mai târziu întemeiau o ligă menită a combate guvernul conservator, liberalii coalizați tipăreau manifeste și broșuri, difuzau programe de acțiune și profesiuni de credință, organizau reuniuni politice în capitală, în diverse alte orașe și chiar la sate, adresându-se direct maselor populare. Această activitate propagandistică crease o stare de spirit de exaltare împotriva „tiraniei boierilor”, reuniunile ținute în săli, în grădini publice și chiar pe străzi răsunând de nemulțumiri exprimate la adresa guvernului conservator, care devenea cu atât mai criticabil cu cât recurgea la forță spre a asigura liniștea publică.

Ion C. Brătianu și fiii lui, Vintilă și Ionel Brătianu, în 1891. Toți trei au ocupat funcția de prim-ministru al României din partea Partidului Național Liberal.

În ciuda unei intense activități politice, a unei acțiuni combative, deschisă direct nu numai spre electorii din colegii ci și spre masele populare, liberalii coalizați nu reușeau să-și asigure o preponderență în corpurile legiuitoare, rămânând în opoziție. Deveniți mai preocupați de necesitatea închegării unei puternice formațiuni politice, de desăvârșire a procesului de raliere, la 24 mai 1875, fruntași ai diferitelor formațiuni, cărora li se adaugă și disidentul conservator Manolache Costache Epureanu, făceau legământ să acționeze pentru triumful deplin al principiilor liberale în viața politică românească. Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, George D. Vernescu, Alexandru G. Golescu, pecetluiau alianța parlamentară printr-o reuniune ținută în casa din stradă Enei, proprietate a maiorului englez Sir Stephen Bartlett Lakeman, stabilit definitiv în România și cunoscut sub numele de Mazar Pașa, prin care puneau bazele Partidului Național Liberal. La 4 iunie 1875, „Alegătorul liber” publica programul acestei puternice formațiuni politice, iar o zi mai târziu, „Românul” insera lista cu numele celor 25 de membri constituiți în Comitet coordonator: V. Arvanezu, Dimitrie I. Berindei, Pană Buescu, Ion C. Brătianu, Dumitru Brătianu, dr. Nae Calinderu, Dimitrie Cariagdi, Ion Câmpineanu, Manolache Costache Epureanu, Nicolae Fleva, Mihail Ferechide, Ion Ghica, Dimitrie Gianni, Alexandru G. Golescu, Constantin Grădișteanu, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Lupescu, Constantin Nacu, Remus Opreanu, Pache Protopopescu, C. A. Rosetti, Eugeniu Stătescu, Dimitrie A. Sturdza, George Văcărescu.

Deși cuprindea toate nuanțele, Partidul Național Liberal se baza în fapt pe puternicele structuri radicale întemeiate anterior de Ion C. Bratianu și C. A. Rosetti. Deși consulul francez releva că șeful unei asemenea formațiuni politice pare a fi Ion Ghica, în realitate beneficiarii unei organizării liberale la scară națională erau cei doi fruntași mai sus-menționați, care prin relațiile lor în decursul lunilor iunie și iulie reușeau să întindă rețeaua de organizații liberale în principalele orașe din țară, atât în Muntenia cât și în Moldova. Fracționiștii din jurul lui N. Ionescu constituiau și ei o puternică organizație la Iași, afiliată la Partidul Național Liberal. În acest fel, până la finele anului 1875, structuri liberale erau implantate nu numai în orașele ci și în statele României. Reuniți sub aceeași conducere, liberalii de toate nuanțele întemeiau astfel cea mai puternică forță politică a României.

Harta rezultatelor alegerilor parlamentare din decembrie 1937 indică o victorie clară pentru Partidul Național Liberal.

Ion C. Brătianu a fost primul președinte al PNL, până la moartea sa în 1891, urmat de Dumitru Brătianu (1891–1892), Dimitrie A. Sturdza (1892–1909), Ion I. C. Brătianu (1909–1927), Vintilă Brătianu (1927–1930), Ion G. Duca (1930–1933), care a fost asasinat de legionari, și Constantin I. C. Brătianu (1933–1947), care a fost întemnițat de comuniști la penitenciarul Sighet, unde a și murit.

PNL s-a aflat la guvernare între 1876 și 1888, după care a urmat lunga conducere conservatoare (1888–1895). Perioada Belle Époque s-a aflat din punct de vedere politic sub semnul rotativei guvernamentale, instituită la inițiativa regelui Carol I. În timpul rotativei guvernamentale (1895–1916) la conducerea țării au alternat guverne liberale și conservatoare, pe câte o perioadă de patru ani. Sistemul rotativei nu a mai putut fi utilizat în perioada interbelică, când a avut loc o fărâmițare și radicalizare a scenei politice din România. PNL a format cele mai multe guverne din perioada interbelică și a fost promotorul Constituției din 1923. Liderul opoziției a fost Iuliu Maniu, fost președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, apoi președinte al PNȚ.

Liberalii au continuat, în schimb, să joace un important rol politic, reprezentând în practică cel mai puternic partid politic al perioadei interbelice. Ei au condus neîntrerupt din 1914 și până în 1919 (cu o scurtă întrerupere între martie–noiembrie 1918), când, asemenea altor partide liberale europene, au pierdut alegerile organizate de ei pe baza votului universal.

După o scurtă perioadă de organizare și de extindere în teritoriile nou alipite, liberalii s-au reîntors la putere, și au guvernat între 1922–1928 (cu o întrerupere între martie 1926 și iunie 1927) și 1933–1937. În perioada 1922–1926 guvernul lui Ion I. C. Brătianu a unificat administrativ și centralizat Regatul României; au fost de asemenea anii refacerii economice și ai aplicării unor reforme, precum introducerea calendarului gregorian și în Vechiul Regat (1919), reforma agrară etc.

Instaurarea regimului comunist

Constantin I. C. Brătianu, ultimul lider al vechiului PNL, a fost închis la penitenciarul Sighet, unde a și murit. Celula sa este păstrată intactă până astăzi în închisoarea devenită muzeu.

După cel de-al Doilea Război Mondial regimul comunist a stopat progresul României în termeni de construcție democratică. Instaurarea unui sistem totalitar a însemnat abolirea pluralismului politic și dizolvarea partidelor politice democratice, inclusiv a PNL, care și-a încetat activitatea în noiembrie 1947. Mulți dintre fruntașii liberali au murit în închisorile comuniste, plătind cu viața credința în principiile democratice și valorile liberale, în vreme ce alții au fost forțați să ia calea exilului. Timp de aproape 50 de ani, liberalii din exil, mulți dintre ei foști lideri ai studenților și tineretului PNL, au continuat să-și promoveze ideile și crezurile și au păstrat viu spiritul PNL.

După Revoluția din 1989

Radu Câmpeanu, primul președinte al PNL după Revoluția din 1989

1990 este anul „reinventării” liberalismului românesc. 1990 este atât momentul reînființării Partidului Național Liberal, cât și primul an în care valorile și ideile liberale au început să-și facă din nou loc în mentalul colectiv. Reînființat la 15 ianuarie 1990 prin Decizia Civilă nr. 4 a Tribunalului Municipiului București, PNL era continuatorul Partidului Național Liberal constituit în 1875, în condițiile în care grupuri liberale existau în Țările Române încă dinainte de revoluțiile de la 1848. În după-amiaza zilei de 22 decembrie, la domiciliul lui Dan Amedeo Lăzărescu a avut loc „o întâlnire de taină”, în care gazda împreună cu Sorin Bottez și Nicu Enescu au luat decizia reactivării PNL, „prin constituirea într-un viitor cât mai apropiat, a unui comitet de inițiativă”. Din grupul de inițiativă făceau parte Dan Amedeo Lăzărescu, Radu Câmpeanu, I. V. Săndulescu, Nicu Enescu, Dinu Zamfirescu și alții. Majoritatea fondatorilor erau tot foști deținuți politici, dar unii dintre ei au reușit ulterior să emigreze. Radu Câmpeanu se întorsese de la Paris la puțină vreme după 22 decembrie 1989.

La alegerile din 20 mai 1990, PNL a obținut 39 de mandate parlamentare. La începutul anilor '90 partidul a cunoscut mai multe sciziuni. Prima s-a produs la 23 iulie 1990, când s-a creat Partidul Național Liberal-Aripa Tânără (PNL-AT), din comitetul de inițiativă făcând parte Horia Rusu, Călin Popescu-Tăriceanu, Andrei Chiliman, Radu Boroianu, Dinu Patriciu etc. În aprilie 1991 PNL-AT a semnat Carta pentru Reformă și Democrație și a intrat în guvernul Roman remaniat, cu Dinu Patriciu ca Ministru al Lucrărilor Publice. După căderea guvernului Roman (septembrie 1991), în perioada octombrie 1991–noiembrie 1992, PNL participă la guvernare cu FSN, sub conducerea independentului Theodor Stolojan. PNL a avut în Guvernul Stolojan trei miniștri (George Danielescu – Ministrul Economiei și Finanțelor, Mircea Ionescu-Quintus – Ministrul Justiției și Dan Constantinescu – Ministrul Industriilor), un secretar de stat membru al guvernului (Emil Tocaci – la Ministerul Învățământului și Științei) și șapte subsecretari de stat.

Pentru a contracara FSN, la 26 noiembrie 1991 s-a constituit Convenția Democrată Română (CDR), pe baza unui protocol semnat de PNȚ-CD, PNL, Partidul Social Democrat Român, Partidul Ecologist Român, Partidul Alianța Civică și UDMR, precum și de alte formațiuni politice și civice din cadrul Forumului Democratic Antitotalitar din România: Partidul Unității Democratice, Uniunea Democrat-Creștină, Alianța Civică, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, Solidaritatea Universitară, Asociația „21 Decembrie”, Mișcarea România Viitoare, Sindicatul Politic „Fraternitatea”, Uniunea Mondială a Românilor Liberi. În aprilie 1992 PNL a hotărât părăsirea CDR, ceea ce a prilejuit o nouă scindare a partidului, din care s-a desprins gruparea denumită Partidul Național Liberal-Convenția Democratică (PNL-CD), sub conducerea lui Niculae Cerveni, care a rămas în cadrul alianței.

Consiliul pentru Refacerea PNL a reușit în anul 1993 înlăturarea lui Radu Câmpeanu de la conducerea partidului, considerat instrument al foștilor comuniști, respectiv întoarcerea PNL în Convenția Democrată Română.

Consiliul pentru Refacerea PNL a fost constituit în data de 14 septembrie 1992 de către un grup de deputați și senatori care militau pentru unitatea mișcării liberale, pe atunci zdruncinată după două mari sciziuni ale PNL, generate de poziționarea partidului față de foștii comuniști.

În iulie 1990 a fost creat Partidul Național Liberal - Aripa Tânără (PNL-AT), care a inclus în statutul său punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, care prevedea ca foștii membri ai Partidului Comunist Român și ai Securității să nu aibă dreptul de a candida la funcții publice pe o perioadă de 10 ani, respectiv 3 legislaturi consecutive. În aprilie 1992 s-a desprins Partidul Național Liberal - Convenția Democratică (PNL-CD), după ce președintele partidului, Radu Câmpeanu, a scos PNL din Convenția Democrată Română, coaliția anticomunistă dominată de Corneliu Coposu.

Consiliul pentru Refacerea PNL a făcut publică o declarație în care se arăta: "Afirmând că un partid politic se prezintă în fața națiunii nu numai cu un program, ci și cu o echipă; Constatând că statutul PNL este nedemocratic și nu respectă tradițiile național-liberale. Constatând, de asemenea, că PNL nu posedă un program adecvat realităților românești și exigențelor liberalismului contemporan;
Îngrijorat de îndepărtarea masivă a electoratului, inclusiv a propriilor membri, față de PNL, și de izolarea partidului pe plan internațional; Ținând seama de divizarea mișcării liberale; Dând curs puternicului curent al opiniei publice românești, sub deviza: "Un PNL fără Câmpeanu!";

Consiliul și-a propus și a realizat elaborarea unui statut și a unui program menite să înlăture neajunsurile semnalate, în vederea reunificării forțelor liberale". "Activitatea Consiliului încetează în momentul în care dezideratele sale vor fi realizate".
"Consiliul pentru Refacerea Partidului Național Liberal sprijină platforma Convenției Democratice și candidatura domnului Emil Constantinescu la Președinția României".
Din partea PNL declarația a fost semnată de Cristian-Constantin Zăinescu - deputat de Iași (pentru Moldova), Marian Balaban - deputat de Caraș-Severin și Radu Voicu Roșculeț - deputat de Constanța (pentru Muntenia) și Viorica Edelhauser - deputat de Hunedoara (pentru Transilvania). Din partea PL-AT au semnat Rene-Radu Policrat - decanul de vârstă din Camera Deputaților, Dinu Patriciu și Horia Rusu - deputați de Timiș, Nicolae Simescu - deputat de Sibiu și Daniela Crăsnaru - deputat de București iar din partea PNL-CD au semnat Horia-Radu Pascu - deputat de București, Sabin Ivan - senator de Constanța, Dumitru Călueanu - senator de Galați și Mircea Curelea - senator de Sibiu.

Opțiunea PNL de părăsire a CDR s-a dovedit o eroare strategică, partidul obținând la alegerile din 1992 un rezultat sub pragul electoral de 3% și rămânând în afara Parlamentului. La scurtă vreme după alegeri, pe 28 februarie 1993, Radu Câmpeanu a fost înlăturat de la conducerea PNL, în locul său fiind ales ca președinte Mircea Ionescu-Quintus. Cu un nou statut și un nou program politic, revenit în Convenția Democrată Română, PNL a obținut la alegerile din 1996, un număr de 17 senatori și 27 de deputați.

În 1998 PNL a fuzionat cu Partidul Alianța Civică (PAC). În martie 1999 PNL a fost admis în Internaționala Liberală, iar președintele partidului devine vicepreședinte al Internaționalei.

Cu puțin înainte de alegerile din 2000, PNL se retrage din CDR, obligând Convenția să intre în alegeri cu numele CDR 2000 și își prezintă un candidat propriu la alegerile prezidențiale – Theodor Stolojan. Această strategie a dat roade, PNL intrând în parlament cu 13 senatori și 30 de deputați, spre deosebire de CDR, care a decontat nerealizările administrației CDR–PD–UDMR. În 2003 PNL și PD au creat o alianță pentru alegerile din 2004 sub sigla DA (Dreptate și Adevăr). Alianța l-a desemnat pe Theodor Stolojan drept candidat pentru președinția României. Pe 3 octombrie 2004, cu mai putin de două luni înainte de alegeri, Stolojan a declarat că se retrage din cursa electorală invocând probleme de sănătate, renunțând totodată și la președinția PNL. El a delegat atribuțiile de președinte lui Călin Popescu-Tăriceanu, vicepreședinte al partidului. Acesta a devenit prim-ministru pentru mai multe cabinete, până la alegerile parlamentare din 2008.

În octombrie 2006, un grup de membri și foști membri ai partidului, condus de foștii președinți Theodor Stolojan și Valeriu Stoica, cunoscuți de presă ca apropiați ai președintelui Traian Băsescu și susținători ai apropierii de Partidul Democrat, au lansat așa-numita „Platformă Liberală”, optând să înființeze o altă formațiune politică, PLD, care a avut o viață efemeră, fuzionând cu PD.

La alegerile locale din 2008 s-a clasat pe locul al treilea ca număr de voturi obținute (ca. 19%). PNL a obținut conducerea consiliilor județene în cinci județe (Bihor, Brașov, Călărași, Giurgiu și Hunedoara), respectiv mandate de primar în municipiile Bacău, Baia Mare, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Deva, Giurgiu, Roșiorii de Vede, Medgidia, Oradea, Zalău, Călărași și Oltenița (în alianță cu PNȚCD). La alegerile legislative din 2008 s-a clasat pe locul al treilea ca număr de voturi și mandate (93 de mandate). În urma alegerilor și a negocierilor ce au urmat a intrat în opoziție.

Evoluții recente

Fost lider al PNL, Klaus Iohannis este primul președinte liberal din istoria țării.

În martie 2009 Partidul Național Liberal și-a schimbat conducerea în cadrul unui congres extraordinar. Crin Antonescu a fost ales atunci președinte al PNL. Prioritatea noii conduceri a fost constituirea unei alternative politice puternice la guvernul Emil Boc (2) și la guvernul Ungureanu, percepute drept instrumente ale președintelui Traian Băsescu. În 2011, Partidul Național Liberal a format alături de Partidul Conservator (PC) Alianța de Centru Dreapta (ACD). Aceasta și-a unit mai departe forțele cu Partidul Social Democrat, punându-se astfel bazele Uniunii Social Liberale (USL), proiectul politic al opoziției unite. USL a preluat guvernarea României în mai 2012, în urma unei moțiuni de cenzură asupra guvernului Ungureanu, și a câștigat alegerile parlamentare din decembrie 2012. În luna februarie 2014 premierul Victor Ponta (PSD) a refuzat nominalizarea vicepreședintelui PNL Klaus Iohannis în funcția de vicepremier, ceea ce a dus la retragerea miniștrilor PNL din guvern și intrarea în opoziție. Crin Antonescu, președintele PNL, s-a retras de la conducerea Senatului. În urma rezultatului de doar 15% la alegerile europarlamentare din 2014, președintele Crin Antonescu și-a prezentat demisia din funcția de președinte al PNL.

După alegerile europarlamentare din mai 2014, Partidul Național Liberal și Partidul Democrat Liberal au decis să nominalizeze un candidat comun pentru alegerile prezidențiale din 2014, să fuzioneze în viitor și să devină parte a familiei populare europene. Klaus Iohannis, noul președinte al PNL, a devenit candidatul alianței formate din cele două partide, Alianța Creștin Liberală (ACL). În 16 noiembrie 2014, Klaus Iohannis a fost ales președinte al României, devenind primul președinte liberal din istoria țării. După câștigarea alegerilor prezidențiale, PNL și PDL au fuzionat și au adoptat un nou statut, copreședinți ai noului PNL devenind Alina Gorghiu și Vasile Blaga.

Ideologie

Deși este vechi de peste un secol, liberalismul se redefinește în România, ca urmare a schimbărilor din politica internă și din cea europeană. Lungile perioade de fascism și comunism au reprezentat o paranteză istorică. Prin urmare, revoluției liberale nu i s-a pus capăt, ci ea a fost doar întreruptă. Datorita prăbușirii regimului totalitar comunist din România în 1989, care reprezenta varianta radicală, monolitică a stângii, precum și a venirii la putere a FSN (PDSR, PSD), forța hegemonică de stânga, care a oscilat între moștenirea comunistă și redefinirea ca partid social-democrat, PNL și-a afirmat identitatea și programele politico-doctrinare pe partea dreaptă.

Partidul Național Liberal este promotorul libertății individuale, sociale, economice și politice, prin concepție, prin acțiune și prin tradiție. Partidul Național Liberal este continuatorul gândirii liberale din România.

În plan personal, Partidul Național Liberal este preocupat în mod deosebit de primatul individului în fața societății, de egalitatea în fața legilor, de garantarea drepturilor și libertăților cetățenești, de toleranța în raport cu convingerile și opțiunile celorlalți.

În plan social, Partidul Național Liberal are ca obiectiv modernizarea accelerată a societății, scoaterea instituțiilor din autarhie, din conservatorism și imobilism. Partidul Național Liberal optează pentru modernizarea prin stabilitate și pentru coeziune socială, bazată pe reducerea surselor de tensiune, de conflict și de violență.

În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.

În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.

Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

PNL în străinătate

Dupa alegerile interne la toate nivelurile din prima jumătate a anului 2017, PNL Diaspora are organizații în mai multe țări:

• Organizația PNL Diaspora Italia este condusă de Valentin Făgărășean;
• Organizația PNL Diaspora Republica Moldova este condusă de Adrian Dupu;
• Organizația PNL Diaspora Grecia este condusă de Stela Kondili;
• Organizația PNL Diaspora Franța este condusă de Gheorghe Mihoc;
• Organizația PNL Diaspora Irlanda este condusă de Toader Ciuta;
• Organizațiile din Spania, Marea Britanie și Germania au conduceri interimare.

Structura și organizarea PNL

La nivel național, potrivit dispozițiilor Statutului, organismele de conducere ale Partidului Național Liberal sunt:

• Congresul (Adunarea Generală a delegaților membrilor partidului) este forul suprem de conducere și decizie al Partidului Național Liberal, la nivel național, și se compune din delegații aleși de filialele teritoriale și membrii Delegației Permanente.
• Delegația Permanentă (DP) exercită conducerea partidului dintre Congrese și este compusă din:
  • Președintele partidului;
  • membrii Consiliului Național Executiv;
  • președintele, vicepreședintele și secretarul general ai Senatului PNL;
  • parlamentarii;
  • parlamentarii europeni;
  • miniștrii;
  • comisarul european;
  • președinții și vicepreședinții Consiliilor Județene membri PNL;
  • primarii și viceprimarii municipiilor reședință de județ, de sectoare și primarul și viceprimarul general al municipiului București membri PNL;
  • membrii de onoare ai partidului;
  • un vicepreședinte și secretarul general ai TNL;
  • un vicepreședinte și secretarul general ai OFL;
  • un vicepreședinte și secretarul general ai CSL;
  • un vicepreședinte și secretarul general ai Ligii Aleșilor Locali PNL;
  • președintele structurilor care se ocupă de probleme specifice;
  • secretarii generali adjuncți;
  • secretarii executivi;
  • secretarul pentru relațiile internaționale.
• Consiliul Național Executiv (CNE) este forul de dezbatere și decizie al Partidului Național Liberal între ședințele Delegației Permanente și este compus din:
  • Biroul Politic Central;
  • președinții filialelor teritoriale care nu sunt membri ai Biroului Politic Central;
  • secretarul general PNL;
  • președintele TNL, președinta OFL, președintele CSL, președintele LAL și președintele Consiliului de Coordonare al Municipiului București.
• Biroul Politic Central (BPC) asigură conducerea partidului între ședințele Consiliului Național Executiv și ale Delegației Permanente. Este alcătuit din Președinte, foștii președinți și președintele fondator ai partidului, prim-vicepreședinte, 14 vicepreședinți și 15 membri titulari.
• Președintele Partidului Național Liberal este garantul înfăptuirii Programului politic, al respectării și aplicării Statutului și al păstrării identității, unității și prestigiului partidului.
• Secretarul general răspunde de sistemul informațional și de aparatul de lucru și asigură comunicarea dintre organismele de conducere la nivel central și filialele teritoriale și gestiunea patrimoniului partidului. În activitatea sa, secretarul general este ajutat de secretari generali adjuncți și de secretarul pentru relațiile internaționale.

De asemenea, la nivel național funcționează, pe baza propriilor regulamente, următoarele structuri:

• Senatul partidului este un organism consultativ al Președintelui partidului cu privire la păstrarea și continuarea tradițiilor și la dezvoltarea concepțiilor liberale, precum și la alte probleme de interes;
• Curtea de Onoare și Arbitraj este instanța supremă a partidului având atribuții privind respectarea prevederilor Statutului și a Codului Etic al PNL; soluționarea contestațiilor privind sancțiunile disciplinare; soluționarea contestațiilor privind învestirea candidaților, alegerile interne, alegerea delegaților la Conferințe sau la Congres;
• Comisia Centrală de Cenzori are atribuții de verificare a gestiunii partidului;
• Comisia de Etică avizează la cererea Biroului Politic Central asupra candidaturilor propuse pentru alegerile parlamentare, europene și pentru funcțiile în Guvern și în administrația publică centrală;
• Tineretul Național Liberal coordonează activitatea specifică a structurilor de tineret constituite la nivelul filialelor teritoriale;
• Liga Aleșilor Locali coordonează metodologic activitatea membrilor PNL din administrația publică locală;
• Organizația Femeilor Liberale coordonează activitatea specifică a organizațiilor de femei constituite la nivelul filialelor teritoriale;
• Cluburile Studențești Liberale promovează ideile liberale și programul PNL în mediul studențesc, militează pentru implicarea studenților în viața politică.

Organizațiile locale ale Partidul Național Liberal au următoarele organisme de conducere:

• Adunarea Generală a membrilor organizației aplică la nivel local măsurile necesare realizării Programului și strategiei partidului;
• Biroul Politic – al secției de votare, de cartier, comunal, orășenesc sau municipal – planifică, conduce, coordonează și monitorizează activitatea organizației locale în intervalul dintre adunările generale.

Președinți

Articol principal: Președinții Partidului Național Liberal.

     A ocupat și funcția de prim-ministru.

     A ocupat și funcția de președinte.

Nr.	Nume născut–decedat	Imagine	Începutul mandatului	Sfârșitul mandatului	Durata mandatului
1	Ion C. Brătianu 1821–1891		24 mai 1875	4 mai 1891	15 ani, 11 luni și 10 zile
2	Dumitru Brătianu 1818–1892		21 mai 1891	8 iunie 1892	1 an și 18 zile
3	Dimitrie A. Sturdza 1833–1914		20 noiembrie 1892	10 ianuarie 1909	16 ani, 1 lună și 20 zile
4	Ion I. C. Brătianu 1864–1927		11 ianuarie 1909	24 noiembrie 1927	18 ani, 10 luni și 13 zile
5	Vintilă I. C. Brătianu 1867–1930		24 noiembrie 1927	21 decembrie 1930	3 ani și 27 zile
6	Ion Gheorghe Duca 1879–1933		28 decembrie 1930	29 decembrie 1933	3 ani și 1 zi
7	Constantin I. C. Brătianu 1866–1950		4 ianuarie 1934	noiembrie 1947	&&&&&&&&&&&&&&13.&&&&&013 ani, &&&&&&&&&&&&&313.&&&&&0313 zile
Între 1947 și 1990, cu excepția PCR, toate partidele au fost interzise.
8	Radu Câmpeanu 1922–2016		15 ianuarie 1990	28 februarie 1993	3 ani, 1 lună și 13 zile
9	Mircea Ionescu-Quintus 1917–2017		28 februarie 1993	18 februarie 2001	7 ani, 11 luni și 21 zile
10	Valeriu Stoica n. 1953		18 februarie 2001	24 august 2002	1 an, 6 luni și 6 zile
11	Theodor Stolojan n. 1943		24 august 2002	2 octombrie 2004	2 ani, 1 lună și 8 zile
12	Călin Popescu-Tăriceanu n. 1952		2 octombrie 2004	20 martie 2009	4 ani, 5 luni și 18 zile
13	Crin Antonescu n. 1959		20 martie 2009	2 iunie 2014	5 ani, 2 luni și 13 zile
14	Klaus Iohannis n. 1959		2 iunie 2014	18 decembrie 2014	6 luni și 16 zile
15	Vasile Blaga n. 1956		18 decembrie 2014	28 septembrie 2016	1 an, 9 luni și 10 zile
	Alina Gorghiu n. 1978			12 decembrie 2016	1 an, 11 luni și 24 zile
16	Raluca Turcan (Interimar) n. 1976		13 decembrie 2016	17 iunie 2017	6 luni și 4 zile
17	Ludovic Orban n. 1963	Ludovic Orban	17 iunie 2017		7 ani, 1 lună și 27 zile

Rezultate la alegeri

Alegeri prezidențiale

An	Candidat	Alianță	Primul tur		Al doilea tur		Rezultat
			Voturi	%	Voturi	%
1990	Radu Câmpeanu	—	1.529.188	10.64 / 100	Nu s-a ținut		A pierdut alegerile
1992	Emil Constantinescu	CDR	3.717.006	31.24 / 100	4.641.207	38.57 / 100	A pierdut alegerile
1996	Emil Constantinescu	CDR	3.569.941	28.22 / 100	7.057.906	54.41 / 100	Ales președinte
2000	Theodor Stolojan	—	1.321.420	11.78 / 100	Nu s-a calificat		A pierdut alegerile
2004	Traian Băsescu	Alianța D.A.	3.545.236	33.92 / 100	5.126.894	51.23 / 100	Ales președinte
2009	Crin Antonescu	—	1.945.831	20.02 / 100	Nu s-a calificat		A pierdut alegerile
2014	Klaus Iohannis	A.C.L	2.881.406	30.37 / 100	6.288.769	54.43 / 100	Ales președinte
2019	Klaus Iohannis	—	3.485.292	37.82 / 100	6.509.135	66.09 / 100	Reales președinte

Alegeri parlamentare

An	Voturi	%	Camera Deputaților	Senat	Poziție	Rezultat	Guvern
1919			103 / 568	54 / 216	2	Opoziție
1920			16 / 366	1 / 166	3	Opoziție
1922			222 / 372	111 / 148	1	Partid majoritar	Ion I.C. Brătianu VI (1922-1926)
1926	192.399	7,5	16 / 387	0 / 115	3	Opoziție
1927	1.704.435	62,7	318 / 387	92 / 113	1	Partid majoritar	Ion I.C. Brătianu VII (1927) V. Brătianu (1927-1928)
1928	185.939	6,7	13 / 387	0 / 110	2	Opoziție
1931	1.389.901	48,9	289 / 387	108 / 113	1	Coaliție	Iorga (1931-1932)
1932	407.023	14	28 / 387	1 / 113	2	Opoziție
1933	1.518.864	52	300 / 387	105 / 108	1	Partid majoritar	Duca (1933-1934) Tătărescu I (1934) Tătărescu II (1934-1936 ) Tătărescu III (1936-1937) Tătărescu IV (1937)
1937	1.103.353	36,5	152 / 387	97 / 112	1	Opoziție
1946	259.068	3,8	3 / 414		4	Opoziție
1990	985.094	7,06	29 / 395	10 / 119	3	Opoziție
						Coaliție	Stolojan (1991-1992)
1992	2.210.722	20,16	82 / 341	34 / 143	2	Opoziție
1996	3.772.084	30,7	122 / 343	53 / 143	1	Coaliție	Ciorbea (1996-1998) Vasile (1998-1999) Isărescu (1999-2000)
2000	814.381	7,48	30 / 345	13 / 140	4	Opoziție
2004	3.250.663	31,8	112 / 332	49 / 137	2	Coaliție	Tăriceanu I (2004-2007) Tăriceanu II (2007-2008)
2008	1.291.029	18,74	65 / 334	28 / 137	3	Opoziție
						Coaliție	Ponta I (2012)
2012	4.457.526	60,1	273 / 412	122 / 176	1	Coaliție	Ponta II (2012-2014)
						Opoziție
2016	1.440.193	20,42	69 / 329	30 / 136	2	Opoziție
						Guvern minoritar	Orban I (2019-2020) Orban II (martie 2020-decembrie 2020)
2020	1.511.227	25,58	93 / 329	41 / 136	2	Coaliție	Cîțu (2020-prezent)

Alegeri europarlamentare

An	Voturi	%	Mandate	Poziție
2007	688.859	13,44	6 / 35	3
2009	702.974	14,52	5 / 33	3
2014	835.531	15,00	6 / 32	2
2019	2.449.068	27,00	10 / 32	1

Legături externe

• Site-ul PNL
• Site-ul TNL
• https://www.pnldiaspora.ro/organizatii/